MIHĂILĂ GRITTA minerul care și-a cheltuit imensa avere descoperită în minele de aur din Roșia Montană, aproape două tone, pentru a ridica școli și biserici în Apuseni, s-a stins pe la 1837. Mormântul său se află la marginea unui bloc din Roșia Montană, cu o cruce mâncată de vremuri, neștiut aproape de nimeni. Deși despre el se vorbește foarte puțin, MIHAILA GRITTA a fost unul dintre cei mai mari români. Născut undeva pe la 1762, Gritta a ajuns la Roșia Montană încă de tânăr, apucându-se de minerit. Cu banii agonisiţi a deschis mina ce îi poartă numele, „Gritta”, în Muntele Cetate – Cetatea Romană, figurată pe planul topografic al lui Pošepný, din anul 1868. Gura galeriei se află la marginea drumului ce urcă paralel cu pârâul Roşia. În faţa ei, peste drum, a săltat o cruce din piatră, cunoscută cu numele de „Crucea lui Gritta”. Alături se află Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial. S-a căsătorit cu Safta, cu care a avut doi copii, George și Iustinian. Curând, avea să devină proprietar în zonă. Din a sa mină extrăgea, după documentele vremii, peste 1.700 de kilograme de aur. Timpurile erau grele pentru românii din Transilvania secolelor XVIII și XIX, Cancelaria imperială austro-ungară pornind tăvălugul deznaționalizării lor. Bisericile ortodoxe erau trecute, prin decret imperial, în proprietatea proaspătului apărut cult greco-catolic, în timp ce școlile cu predare în limba română erau închise și scoase în afara legii. Legenda spune că, urmând sfatul vâlvei care a apărut sub înfăţişarea unui moş cu barbă albă până-n brâu, “Gritta a pus fitilul, dând foc prafului negru, iar explozia ce a urmat a provocat halucinanta apariţie a unui aur curat, greu şi frumos, cum rar s-a mai văzut într-o baie din Roşia”. La întrebarea vâlvei, ce are de gând să facă cu atâta aur, minerul Mihăilă Gritta îi răspunde: ”O dragul meu şi al lui Dumnezeu, e mult darul aflat, dar pentru scopul meu este puţin! Să nu crezi însă că spre desfătarea mea râvnesc după bunuri lumeşti, nu dragul meu ortac… alta e ce mă frământă pe mine. Văd neamul meu în jugul robiei, văd că românilor le este închisă calea la şcoli, şi unicul scut al limbii şi legii noastre este casa lui Dumnezeu. Toată şcoala românilor e biserica… şi numai sub scutul altarului avem pază a ne păstra limba şi datinile strămoşeşti. Acum dar, ortace dragul meu, mă vei pricepe că dorul inimei mele e acela să zidesc biserici… Cât se va ajunge din acest aur, tot îl voi împărţi până la ultimul gram…” A fost momentul în care Mihăilă Gritta a decis că este momentul să acționeze. A vândut tot aurul și, cu banii obținuți, s-a apucat să construiască școli și biserici pentru români! Pentru că autoritățile nu permiteau ridicarea unor școli ”normale”, Gritta le-a denumit ”confesionale”, pentru a păcăli ocârmuirea. Nu s-au păstrat date exacte, dar se pare că este vorba despre șapte biserici și șapte școli. Cu claritate se poate vorbi despre cinci lăcașe de cult: din Roșia Montană, județul Alba, din Bucium Cerbu, același județ, din Mogoș (Alba), din Josani (Hunedoara) și din Gelmar (Hunedoara). Despre celălalte două biserici ridicate de Mihăilă Gritta nu se cunosc date exacte, dar se presupune că s-ar afla în Cărpiniș, Vârtop, Ciuruleasa (județul Alba) ori Ardeu (județul Hunedoara). De asemenea, deși datele despre școlile confesionale sunt puține, se poate afirma, cu siguranță, că una dintre ele a fost construită din lemn, lângă biserica din Mogoș dar, din păcate, nu s-a păstrat în timp. MIHĂILĂ GRITTA s-a stins la 75 de ani, în 1837, acolo, la Roșia Montană, unde a trăit aproape șase decenii. A fost înmormântat, alături de soția sa, dar, cu timpul, locul a ajuns la marginea orașului. Interesant este faptul că în cimitirul bisericii ortodoxe din Roșia Montană, ctitoria sa la 1781, se află câteva morminte ale familie, dar el nu odihnește aici. Nimeni nu vorbește despre el, despre ctitoriile sale, iar numele nu-i apare în nicio carte de istorie. Doar crucea de la căpătâi mai amintește despre ”Cinstitul jupân Mihail Gritta, curator al sfintei biserici neunite din Roșia”…
Pompiliu Comșa