Viață de calvar în urma unor postări pe Facebook

O ieșeancă a cerut ajutorul justiției pentru a scăpa de hărțuielile constante la care este supusă de o cunoștință. Injuriile aduse ei și familiei sale au fost continuate cu plângeri la DIICOT sau poliție sub acuzații aberante. Victima a fost pusă în situația de a da explicații la serviciu, unde a fost somată „să rezolve problema” sau să-și caute alt loc de muncă. „Postările pârâtei nu au un grad de comprehensivitate logică, iar informaţiile prezentate în cadrul acestora reprezintă o simplă înșiruire a unor injurii și acuzaţii”, au admis judecătorii, care au obligat-o pe hărțuitoare să consulte un psiholog. Magistrații ieșeni au avut de soluționat un caz mai puțin obișnuit. A.A. s-a plâns Judecătoriei Pașcani, cerând emiterea unui ordin de protecție împotriva unei vechi cunoștințe, M.D.B. Reclamanta a arătat că pe 8 octombrie, M.D.B. postase pe pagina ei de Facebook un mesaj în care afirma că firma la care lucra A.A. promovează „terorismul cu arme albe de tortură” pentru simplul fapt că lucra acolo. M.D.B. postase online, dar și trimisese e-mail-uri și petiții către DIICOT, Poliție și Tribunal în care afirma că A.A., fratele și sora sa sunt „dealeri de droguri”, „teroriști”, „prostituate de lux”, „agenți ai serviciilor Al-Quaida”, „securistă” și altele asemenea. A.A. fusese nevoită să dea explicații la serviciu, unde i se pusese în vedere să rezolve problema sau să plece. M.D.B. o urmărea, fotografia mașinile ei și a surorii sale, provocându-i o stare de temere constantă. În fața judecătorilor, M.D.B. a recunoscut că ea era autoarea postărilor, dar le-a justificat prin faptul că ar vrea să protejeze societatea de pericolul pe care îl reprezenta A.A., care practică arte marțiale și „expune la competițiile sportive arme albe de tortură către copii”. Trimisese reclamații către instituțiile statului pentru a proteja societatea. În urma cercetării judecătorești, magistrații au reținut că cele două femei se cunoșteau de peste 20 de ani, fiind prietene până în urmă cu câțiva ani. A.A. era practicantă de Qwan Ki Do la nivel de performanță, aspect din care porneau probabil o parte a afirmațiilor făcute de M.D.B. Judecătorii au acceptat că A.A. se afla într-o continuă stare de presiune și disconfort, motiv pentru care au acceptat emiterea unui ordin de protecție pe durata a 7 luni, interval în care M.D.B. nu va mai avea dreptul să se apropie de victima sa. Ei au respins însă alte solicitări făcute de reclamantă, precum obligarea pârâtei la purtarea unei brățări electronice sau de urmare a unor ședințe de consiliere psihologică sau de psihoterapie.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult