Ambasadorul Croaţiei la Bucureşti, Marija Kapitanovic, vizită în Portul Constanţa

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CN APM) SA Constanţa a primit vizita Excelenţei Sale Marija Kapitanovic, ambasador al Croaţiei la Bucureşti. Diplomatul a fost întâmpinat de Mihai Teodorescu, directorul general al companiei.

Tema principală de discuţie a fost cooperarea între Portul Constanţa şi porturile croate, în contextul în care Croaţia face parte din hinterlandul Portului Constanţa şi se înregistrează, anual, un trafic de mărfuri important pe această rută. Porturile Constanţa şi Vukovar au semnat, în 2015, Memorandumul de Înţelegere în domeniul transportului naval. Acesta stipulează cooperarea în domeniul transportului de mărfuri generale, mărfuri containerizate, transportul de pasageri, promovare reciprocă prin acţiuni şi evenimente specifice organizate, schimb de experienţă şi vizite tehnice reciproce în cele două porturi etc.

În baza acestui memorandum şi la iniţiativa Portului Vukovar, au fost organizate trei ediţii ale evenimentului „The Port of Constanta meets the Port of Vukovar“ care se desfăşoară în Croaţia şi la care participă, în principal, companii şi reprezentanţi din porturile la Dunăre. Vukovar este cel mai mare port fluvial croat la Dunăre şi este parte din Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

Related posts

Ne taie greața ,la câte tăieri și adăugiri asistăm! Se taie la pensii se adaugă la benzină.Se taie curentu’ se adaugă la tacâmuri. Se adaugă la impozite se taie bastonu’ la neajutorați, mame singure cu copii în brațe.Acum cică e’n studiu, ajutorul de înmormântare!

Cine spune dom’le că s-au închis căile aeriene, culoare de zbor…bla,bla,bla?… Fals! Se circulă dom’le…Ba se circulă în draci, am putea spune!

Breaking News: Un pericol național

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult