Ministrul Transporturilor: „CNAIR a terminat evaluarea lucrărilor la podul peste Dunăre de la Brăila. Există neconformități care trebuie remediate”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că CNAIR a finalizat evaluarea lucrărilor efectuate la podul peste Dunăre de la Brăila și a identificat neconformități care trebuie remediate de către cei responsabili de execuție. Până când aceste deficiențe nu sunt corectate, recepția lucrării nu va avea loc.

”Colegii mei de la CNAIR, în urmă cu o săptămână au terminat evaluarea lucrărilor de la pod. Există neconformităţi pe care cei care au realizat această lucrare trebuie să le îndrepte (..) după care vom trece recepţia acestei lucrări. Până când aceste neconformităţi nu sunt înlăturate şi lucrările în aceste zile sunt pe înlăturarea acestor neconformităţi, noi nu vom face recepţia. Nu vreau să intru într-un soi de şantaj. (…) A fost terminată partea de pe Jijila, de pe malul tulcean al Dunării. În acest moment e un soi de semişantaj în care, domnule, nu vă dăm în circulaţie până nu ne recepţionaţi şi podul”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Potrivit ministrului, neconformitățile au început să fie remediate.

Related posts

Mare scandal mare! Record …de la Recorder! Justiția actuală demodată și coruptă trebuie demolată și reconstruită.

Fraților e groasă! Nu se găsește comandir de pus în fruntea oștirii! Vreo câțiva care s-au arătat interesați, au pus niște condiții de neacceptat.

Criză de apă în UK – 5 zile fără apă potabilă. O fi coincidență?

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult