Atenție, șoferi! Se asfaltează podul peste Canalul Dunăre – Marea Neagră

CN Administrația Porturilor Maritime SA începe asfaltarea podului hobanat peste Canalul Dunăre – Marea Neagră și a legăturilor rutiere cu Poarta 7, primul sector din cele 22 pe care le are programate până la debutul campaniei agricole când traficul auto în port devine mai aglomerat.

„În aceste zile, pe pod, se realizează lucrări de pregătire în vederea dirijării traficului pe durata asfaltării și a început frezarea carosabilului. În următoarele 2 luni, vor fi asfaltate toate drumurile intens circulate din Portul Constanța. Acestea totalizează peste 31.000 metri pătrați de suprafață asfaltată, în zone care trebuie pregătite pentru afluxul de camioane determinat de campania agricolă. În prima fază a lucrărilor vor fi prioritare toate legăturile cu autostrada A4, apoi șantierele se vor muta spre nordul portului”, au precizat reprezentanții CN APMC.

Valoarea totală a lucrărilor este de 1.838.400 lei (fără TVA), sumă asigurată din surse proprii ale Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

Related posts

De treizeci și ceva de ani, mergem la alegeri, ca la chioșcul loto-prono de după colț.

Eu sunt mic, nu știu nimic! Corect! Dar măcar poți să-ți tai unghiuțele …

Corespondență în exclusivitate din SUA. Washington, scena reafirmării strategice

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult