Cât a costat controversatul brand turistic „Tu și Tulcea”

Brandul turistic al municipiului TulceaOrganizația de Management al Destinației (OMD) Turistice Municipiul Tulcea a prezentat în urmă cu două zile noul brand turistic al orașului și identitatea vizuală asociată acestuia – „Tu și Tulcea”. Imediat, imaginile au stârnit multe controverse pe rețelele sociale. „Reușita” vine în urma unui efort susținut de câteva luni la care au participat activ și membrii OMD-ului, adică reprezentanții mediului privat din HoReCa. În etapele de început ale demersului au fost implicați și tulcenii prin intermediul unui chestionar public privind percepția asupra potențialului turistic al municipiului, cercetare care a strâns aproximativ 1000 de respondenți. Alexandru FILIP, managerul destinației turistice Municipiul Tulcea a declarat pentru Dobrogea Live că „tot pachetul a însemnat o investiție de 15.000 euro și a inclus identitatea vizuală, manualul de comunicare, strategia de marketing, concept grafic pentru pliant, broșură și hartă, inclusiv tricouri, șepci și alte materiale de branding, steaguri și mashuri pentru outdoor și multe altele. Vreau să subliniez clar că nu e un simplu logo.” Tulcean la origine, în prezent specialist în comunicare în cadrul agenției de comunicare și branding SCREEN NATIVE, recunoscut la nivel național, Mugur Pătrașcu este cel care a realizat noul brand turistic al municipiului Tulcea.

Related posts

Turism la Marea Neagră: O destinație ideală pentru vacanța ta

Directorul DSVSA Tulcea, Mitică Tuchilă, arestat preventiv pentru luare de mită

Ungaria vizează preluarea porturilor Sulina, Tulcea și Constanța printr-o mutare controversată

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult