Prețul jucătorilor de la CE de fotbal pe piața transferurilor. Belgia – 584 mil €. Ucraina – 379 mil €. Slovacia – 156 mil €. România – 92 mil €. Naționala României reunește cei mai ieftini jucători nu doar din Grupa E, ci dintre toate cele 24 echipe prezente la CE 2024 din Germania. Pe locul 23, înaintea noastră este Albania, care valorează 111 mil euro. Aceștia sunt jucătorii noștri și alții nu avem. Când mai greșește câte unul pe teren, gândiți-vă la asta, în loc să-i înjurați. Naționala se mai numește și “echipa reprezentativă”, pentru că reprezintă România. Țara a fost distrusă metodic, bucată cu bucată și fotbalul nu putea scăpa. Cum este țara, așa e și fotbalul. De unde să ai bază de selecție pentru juniori când românii dispar? În 1967, cam când se nășteau componenții “generației de aur” s-au născut 527.000 copii, în 1989 s-au născut 369.000 copii iar în 2023 s-au născut numai 156.000 copii.
O catastrofă națională. În prezent 32,5% dintre copiii români sunt născuți în afara căsătoriei, deci majoritatea sunt crescuți de mame. Adică nu mai au tați care să le insufle pasiunea pentru fotbal, iar mamele singure de multe ori sunt vulnerabile, abia au bani cât să trăiască, nu au de unde să cheltuie pentru un micuț fotbalist legitimat. Odată cu dispariția a mii de întreprinderi industriale, exploatări miniere șamd au dispărut și mii de cluburi întreținute de acestea. Amintiți-vă cum se numeau echipele bucureștene din diviziile B, C, Promoție, Onoare și Sector: Autobuzul, Mecanică Fină, UREMOAS, Laromet Granitul șamd. Purtau numele întreprinderilor care le finanțau și au dispărut odată cu aceste întreprinderi. Au dispărut și bazele sportive odată cu privatizarea și lichidarea întreprinderilor. Abia când s-a prăduit tot, s-a gândit cineva ca de la vânzarea întreprinderii să fie excluse prin lege obiectivele sociale din proprietatea acestora, adică casele de cultură, grădinițele precum și bazele sportive, dar a fost prea târziu. “Oficial ne merge bine”. Am văzut știrea că România a depășit în 2023 Spania, Portugalia, Grecia, Cehia sau Polonia la consumul individual efectiv per capita. Însă ceva nu se leagă. Veniturile cluburilor de fotbal provin direct din din publicitate, sponsorizări, care sunt tot publicitate, din moment ce numele sponsorului e inscriptionat pe tricouri, precum și din drepturile de televizare, care în fond tot din publicitatea televizată provin.
Dacă chiar aveam așa un consum imens cum spune statistica, atunci am fi avut și o mare piață de publicitate în România, asociată acestui consum. Bugetele cluburilor de fotbal ar fi fost umflate cu bani din publicitate și drepturi de televizare, dar din păcate nu este așa. Cluburile noastre au venituri derizorii față de cele străine. Suntem o țară sărăcită, un popor sărac. Mai e ceva. Fotbalul înseamnă bani și voturi. Din această cauză a devenit “sport extrem” pentru investitori sau primari, care acum se tem să se mai implice în fotbal, după numeroasele condamnări ale patronilor de cluburi de fotbal și primarilor care au sponsorizat cluburile sportive.
Care-i morala fabulei? În primul rând, până nu ne facem o țară nu vom avea fotbal și nici performanțe. În al doilea rând, să înțelegem că cel puțin în prezent, suntem săraci, triști și învinși, așa ca ar trebui să ne bucurăm de ce avem, de victoria cu Ucraina, de exemplu, decât să facem pe “realiștii”.