Ana Birchall: Cheltuieli publice secretizate, partide politice care cumpără tăcerea presei cu milioanele de euro

Ana Birchall, candidat independent la alegerile prezidențiale, transmite un mesaj clar și puternic către cetățenii României, subliniind nevoia urgentă de schimbare și de responsabilitate în conducerea țării. Cu o viziune care se opune resemnării și compromiterii, Birchall face apel la români să nu renunțe.

Suntem o țară resemnată, prăbușită în banalitate, fără ambiții și fără perspective.
➡️ Cheltuieli publice secretizate, partide politice care cumpără tăcerea presei cu milioanele de euro din banii voștri, primiți lunar subvenție de la stat.
➡️ O Românie cu instituții vitale, ca justiția, în derivă.
➡️ Sistemele de educație și sănătate sunt în colaps, iar politica externă – o înșiruire de relații fără substanță, fără viziune; o “stabilitate” ce a dat vreo 9 premieri în 10 ani!
🟣 România merită mai mult decât o clică politică obsedată să își acopere urmele și să își conserve privilegiile în spatele unor ziduri de secrete.
➡️ Klaus Iohannis, cel care a promis o altfel de politică, a ajuns să își ascundă luxul pe bani publici, iar partidele (PNL, PSD și USR) sau traseiștii care se dau în această campanie independenți (precum Diaconescu) dar care, în realitate, au fost pe la 4 partide, (începând cu PCR, sau UNPR -ul lui Gabriel Oprea de exemplu), care l-au susținut în tăcere, au preferat să îngroape adevărul decât să răspundă pentru ce se întâmplă.
Abia acum, când le convine politic, toți „descoperă” că aceste cheltuieli nu sunt justificate.
➡️ În realitate, toți au fost complici la acest sistem netransparent, fiind mai ocupați să profite decât să guverneze corect.
De ce au fost secrete aceste cheltuieli până acum?
Răspunsul este clar: pentru că această clasă politică se teme de adevăr, se teme de popor și de ochii cetățenilor care ar vedea adevăratele lor priorități.
Luxul plătit de noi, excursii exotice, întâlniri de fațadă, toate pe banii contribuabililor!
➡️ Este o sfidare pe care trebuie să o încheiem.
🟣 România nu poate fi condusă de lideri care își tratează funcția ca pe o vacanță plătită de cetățeni.
🟣 Acum, în România, ți se spune des că “nu se poate”, că “n-ai nicio șansă”, că “n-are niciun rost”. Suntem campioni la sportul național “Omorâți Speranța de Mai Bine”.
🟣 Au șanse impostorii și incompetenții, iar cei care ar putea face bine țării sunt boicotați și trecuți la “și alții”.
🟣 Când îi votezi pe cei pe care îi țin în brațe partidele ( înclusiv “independenții” susținuți de partide) îți faci singur rău și devii complicele lor.
🟣 Nu omorâți speranța că într-o zi țara aceasta va fi condusă de politicieni competenți, cinstiți și responsabili.
Pe 24 noiembrie dă tu șansa BINELUI ca să nu-l îngroape ei de tot.
🟣 Voteaza ANA, numarul 7 pe buletinul de vot. Votează MAI BINE!
Vot cu vot Ne Facem Bine!
Rog share, să se audă și vocea noastră! Contez pe voi!

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult