Pamflet:* BĂTAIA DE JOC NUMITĂ C.F.R.

Colegii mei de compartiment au feţe obosite, pătrunse de analfabetism. Par cuprinşi de griji şi se gândesc doar cum să facă pentru a păcăli munca, aşa cum au procedat de-o viaţă. Pun întrebări tâmpite, doar din dorinţa dialogului inutil. Ai impresia că deţin câte o bancă de date, dar în fond aceasta este devalizată de mult. Subiectul preferat este Băse, un şmecheraş de pavaj. Sau cum i-ar fi tras-o teleormăneanul Ficusului Iohannis.

Femeile boccii, cu şepci îndesate pe frunţi, îşi ţin geoarsele de poşete în poală şi se sprijină pe geamantane de parcă le-ar fura cineva agoniseala şi cele câteva boarfe plimbate la oraş. Moşnegii îşi ţin palmele împreunate şi le răspund monosilabic, doar-doar stafiditele le vor aprecia inteligenţa şi – de ce nu? – superioritatea. În fond, două catastrofe.

Miroase a sărăcie, iar trenul care se mişcă în ritm de maşină stricată trece prin faţa unor câmpuri, majoritatea pârloagă, pe care musteşte apa dată de Dumnezeu prin ploile căzute. Controlorii te privesc chiorâş, fiind o categorie profesională bântuită de lene. Vin şi pleacă cu plictiseala la ei şi cu oboseală în fiecare gest. Canapelele sunt ponosite, cu pete de imitaţie de piele asortată doar cu perdelele jegoase. De la wc-urile vagoanelor s-au furat chiar de la plecare săpunurile, apa nu curge, iar hârtia igienică, ca de obicei, e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.

Cretineii vorbesc continuu la mobile sau se sărută cu patos, între două pauze de făcut balonaşe din gumă, pe care le sparg zgomotos. Futiceală sau felicitroace. În câte o haltă zăreşti un impiegat înfrigurat, care nici el nu ştie de ce mai este plătit. Abundă bidoanele pline de licoarea furată de la gura rudelor de la ţară. Ţâncii se uită disperaţi după un loc de joacă, ţipă, chiuie, aleargă, îşi dau sufletul inutil.

Miroase a transpiraţie abundentă, a ţuică proastă şi a picioare nespălate. Miroase ca la maratonul boschetarilor. Mulţi pensionari, cu înaintaşii la vedere, bătrâni îmbătrâniţi în rele, dezleagă rebus şi integrame, aşa cum făceau şi pe vremuri la birou. Din când în când, mirosul unei băşini puturoase pune stăpânire pe aerul şi aşa zdrenţuit. Se consultă ceasurile ritmic, totul într-o gestică a teatrului de umbre hidoasă. Pe gardurile curţilor pe lângă care trecem stăpânesc graffiti şi propoziţiile porcoase.

Suntem o ţară care trăim sub imperiul frivolului generalizat de televiziunile tabloidizate. La noi ori eşti idiot de-a binelea, ori eşti rupt de realitate. Între două sughiţuri scăpate fără voie, un hohot puternic rupe liniştea în câte un compartiment. Tineretul rumegă continuu, cu o fervoare cretinoidă. Se plescăie, se linge, se scuipă, se suge, se muşcă, toate căcaturile venite de afară ambalate strigător. Călătorii îşi întind anevoie membrele superioare sau inferioare, îşi trag pantalonii, îşi aşează chiloţii sau sutienele, scot oglinzile pentru a se ruja strident. Îşi trag alaindeloanele cumpărate pe vremea comuniştilor, se salută cu toată lumea de parcă s-ar cunoaşte de un secol, se înghesuie pe culoare, se îmbrâncesc, se înjură în tăcere sau sonor.

Cum trebuie să cobor, de luni bune îmi pregătesc o flegmă grasă pentru obrazul celor care fac taximetrie. Nu numai în Galaţi, ci pretutindeni. Taximetriştii îmi par de mult timp cea mai jegoasă clasă profesională născută de hărmălaia din decembrie ‘89. Ajungem. Mă îndrept spre staţia plină de maşini, cu portbagajele ridicate de care se sprijină doar şoferi din ţigănie. Încerc să mă duc acasă, dar după ce mă studiază balaoacheşii că nu sunt vreun fraier, sunt întâmpinat mereu cu: ‘’Şefuuu, am client, du-te la altul…’’

Le-am luat toţi morţii în diferite organe. Ţărişoara a fost transformată într-o mahala a Europei. Ne-am făcut mici sub propria dorinţă de a deveni mari. E târziu şi parcă trăim în junglă. Nu se mai ştie ce-i şoapta. E târziu şi nu ne e dor de nimic, tocmai pentru că ni se face dor de prea mult. Călătoria s-a terminat. 

*se dedică domnului ministru SOrin Grindeanu

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult