Succes, Elena Lasconi, eu te votez!

Chiar dacă la sondajul din februarie, a refuzat să îl accepte pe principiul că cei ce au făcut sondajul l-au făcut și pentru Nicușor Dan , admirația și stima mea plus a unui grup important de români au rămas intacte. Mai avem puțin și campania este gata/ De aceea am scos și noi capul la iveală, chiar dacă vom supăra pe mulți. De aceea îi cerem public mai mult focus pe români și ce va face pentru ei ca și președinte și mai puțin pe clarificat ce se intampla in USR. 

Fuse fuse și se duse… gata a trecut trădarea. 2 săptămâni în care trebuie să demonstreze că are un plan pentru România și este cea mai bună. 

Dar ca succesul ei  să fie la fel ca în turul 1 este nevoie de noi cei care urăsc acest sistem mincinos care au anulat alegerile. Cu multă implicare puteți lua din nou 1,7 milioane de voturi. Vot util, cred că-i va reprezenta pe  fiecare român. Personal, susțin și votez doar Elena Lasconi. Cea mai puternică și cea mai curată! Elena să nu uite c-a fost utilă în noiembrie,  iar noi luptăm pînă la capăt, trebuie să ajungă președintă la Cotroceni,  doamne ajută. Cu siguranță va fi un președinte implicat. V-ați săturat de politicieni care pot ajunge președinți doar dacă se retrage contracandidatul sau de politicieni care pot ajunge președinți doar dacă partidele se comasează? 

Dacă da, votați #elenalasconipresedinte Și asta nu doar pentru că are un sacou superb. Votul familiei mele este al tău! Succes, Elena Lasconi

Mi se pare incredibil tupeul și frustrarea clasei politice! Suntem în campanie electorală și vorbim vorbe. Continuați lupta! Nu e nevoie de mașinărie de partid pentru a pune afișe în locuri autorizate! 

Este autentică, serioasă și o femeie este mult mai responsabilă decât un bărbat…priviți la Maia Sandu și R.Moldova. Dubioasă susținerea asta a lui Nicușor Dan . Elena este singurul candidat curat, care nu are legătură cu sistemul și care are determinarea să aducă schimbare. Forța președinte. Aceasta confirmă faptul că o campanie nu se poate face din living și nici nu se poate spune că poți avea cheltuieli zero . Și cu 7 sau 10/% tot ai făcut dreptate. Cei care au votat CG au înțeles că au fost de ce este capabil sistemul!  Succes! 

Procentul va fi mult mai mare. Am sesizat mai multe lucruri ciudate. 

Nervozitatea lui Nicușor, este un semn rău pentru el, vede că USRul acum după șocul loviturii de palat , îi face mai mult rău și culmea distruge USR ul , dupa principiul eu v-am făcut, eu vă omor! 

Apoi viclenia celui cu sondajele care declară că nu are șanse, dar revine cu ideea că se pot înșela. Eu văd un linsaj, pe B1 și Digi , care îl depășește pe al lui Georgescu, fără probe, nici măcar inventate, care este benefic pentru ea. 

Eu nu sunt membru de partid, dar ce vad între prieteni și cunoscuți, este tăcere, mult mult calm, dar nu apatie, și mai văd sistemul disperat că vine valul schimbării și se așteaptă la un rezultat greu previzibil ca rezultat. 

Sondajele acele bârfe care încearcă redirectionarea de voturi, foarte greu realizabil. Nici un sondaj nu modifică hotărârea oamenilor deja luată. 

Te votăm Elena. Luptăm până la capăt. Te susțin. Te votez. Sondajele făcute pe un număr restrâns de oameni NU reflectă Adevărul. În țară, la țară, (că să ne lămurim odată), nimeni NU va vota pe Dan .Mai este diaspora.  

Nici acolo NU este prea îndrăgit .Membrii USR? Sunt cam puțini la număr .Voturile în mare parte ale Dnei Lasconi vin de la noi Oamenii obișnuiți ai acestei țări care NU mai vor nedreptate și minciună NU mai vrem Ne-am săturat de minciunile lor. Până și bătrânii din familia mea, o susțin …Ei nu sunt Tiktokarii și nici boți. 

În postul Paștelui  Hristos să apere Românii de corupție. Susțin Elena Lasconi la Alegerile Prezidențiale din 2025 pentru că este o voce sinceră, curajoasă și necoruptă. A demonstrat că poți face administrație cu credință, competență și demnitate. România are nevoie de un președinte care unește poporul și îi vrea binele. Elena Lasconi este un om ONEST care cu siguranța va duce România ÎNAINTE.  

Toată România s-a unit pentru scop comun, anti-sistem! 

Cu încredere, speranță și curaj, mergem înainte alături de ea, România are nevoie de schimbare, Cu plecăciune,  prof.univ. Pompiliu Comșa, cel mai bun ziarist de provincie conform Radar de Media 2013

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult