FLORII. Procesiune cu ramuri de salcie și flori, la Constanța

Duminică, 28 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută și sub numele de Floriile. De la ora 7.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu clerul și credincioșii, va înconjura Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța într-o procesiune cu ramuri de salcie și flori, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii.

IPS Teodosie aniversează 23 de ani de la întronizarea ca Arhiepiscop al Tomisului

În această zi, în anul 2001, IPS Teodosie a fost întronizat Arhiepiscop al Tomisului, iar duminică se împlinesc 23 de ani de slujire în scaunul arhieresc. De la ora 17.00, va fi oficiată slujba Deniei în Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Odată cu praznicul Intrării Domnului în Ierusalim se încheie Postul Mare și începe Săptămâna Mare, a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Duminica Floriilor este și prima zi din Săptămâna Patimilor, care ne aduce aminte de Patimile, Răstignirea și Îngroparea Domnului. În această perioadă, Biserica invită credincioșii la o rugăciune mai intensă, oficiindu-se în fiecare seară în biserici slujba Deniei, o formă de priveghere și adorare a lui Hristos.

Related posts

Partide noi, cu aceiași oameni vechi – aceeași piesă, alt decor

Zvonuri, „fake news” sau adevăruri pe care nu se dorește să se afle?

Inspectorii ANAF, trimiși să aplice sancțiuni arbitrare firmelor. Cine vine fără bani e concediat

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult