Mamaia, centrul distracției de 1 Iunie: Evenimente de neuitat pentru întreaga familie organizate de OMD Mamaia Constanța

Stațiunea Mamaia este pregătită să strălucească de Ziua Internațională a Copilului, oferind un program spectaculos și diversificat care va transforma această zi într-o adevărată sărbătoare a bucuriei și creativității. Oaspeții de toate vârstele sunt invitați să participe la evenimentele speciale din Piațeta Perla și Piațeta Cazino, unde momentele de distracție și muzică vor fi la ordinea zilei.

Piațeta Perla: Un paradis pentru copii

Începând cu ora 17:00, până la ora 20:00, Piațeta Perla va deveni un veritabil loc de joacă pentru copii, unde va domina muzica, dansul, și distracția. Pe copii îi așteaptă momente de teatru de păpuși, magie, baloane colorate, face painting și multă veselie!

Piațeta Cazino: Muzică și energie pentru toți

Pe seară, distracția se mută în Piațeta Cazino, unde, de la ora 20:30, ritmurile muzicale vor domina atmosfera. Concertul susținut de YNY Sebi va deschide seara, aducând pe scenă hituri care vor încânta tinerii și nu numai. Energia va continua să crească odată cu apariția pe scenă a trupei Voltaj, a cărei muzică binecunoscută va aduce bucurie și emoție în rândul tuturor participanților.

„Suntem încântați să vă invităm la Mamaia pentru a sărbători împreună Ziua Internațională a Copilului. Evenimentele din această zi specială sunt gândite să ofere momente de neuitat pentru fiecare membru al familiei. De la activitățile interactive și spectacolele pentru copii, până la concertele de seară, ne dorim ca fiecare vizitator să se simtă parte dintr-o comunitate vibrantă și primitoare. Vă așteptăm cu drag să vă bucurați de frumusețea litoralului și de programul variat pe care l-am pregătit!”, a declarat George Măndilă, președinte OMD Mamaia Constanța.

Nu ratați ocazia de a petrece Ziua Internațională a Copilului la Mamaia! Vă așteptăm cu activități captivante, spectacole de magie și concerte electrizante.

Înființată în primăvara anului 2023, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanile amplă de explorare a potențialului experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult