Povestea închisorilor politice din perioada comunistă este plină de durere și sacrificiu, iar relatarea evenimentului de Paștele anului 1952 din lagărul Mustaţa de la Canalul Dunăre – Marea Neagră demonstrează cum credința și curajul pot fi puse la încercare în cele mai grele împrejurări.
Sub crivățul iernii sau arșiță verii, deținuții politici munceau istovitor din zori și până seara, când erau aduși la bărcile lagărului, unde primeau o mâncare proastă și puțină, iar apoi se odihnea pe paturile suprapuse de scânduri.
Andrei Ciurunga, un deținut politic, a avut curajul să își exprime credința în Învierea Domnului chiar și în condițiile severe ale închisorii. În timpul nopții de Paște, când majoritatea deținuților se odihneau sau se luptau cu durerea muncii forțate, el a așteptat cu nerăbdare sunetul clopotelor Învierii. Când acesta s-a produs, în ciuda riscurilor, Ciurunga a considerat că este datoria sa să împărtășească vestea Învierii.
Mihai Rădulescu povestește că, pe timpul nopții, o parte din deținuți asigurau paza perimetrului. “Andrei Ciurunga, poetul, era planton într-o noapte. Singur alesese să stea treaz de la 11 noaptea la 1 dinspre zi: râvnea cu mare arșiță sufletească să audă clopotele Învierii sunand și răsunând zglobiu dinspre mica biserică din Valea Neagră. Când aceasta se împlini, se socoti vrednica slugă a Domnului său Hristos, fecioara înțeleaptă care-L primise pe mire după cuviință. Îl rugaseră și câțiva dintre prieteni să-i trezească pentru a ciocni cate un ou nevopsit, primit în pachet de acasă și a-și face urările cuvenite și îmbucurătoare.
Mai trecu ce mai trecu și se pomeniră că intră caraliul în dormitorul coloniei unde-și ispășeau condamnările. Proaspeții deșteptați se adânciră sub pături și se puseră pe un sforăit vârtos. Datoria celui de planton era să cuvânteze: „Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca X. În timpul schimbului meu nu s-a întâmplat nimic. Raportează deținutul Cutare”.
Andrei Ciurunga era prea cutremurat de evenimentul cosmic ce tocmai avusese loc. „Domnule sergent, sunt plantonul schimbul doi, în baraca E4. În timpul schimbului meu a înviat Hristos!” M-a băgat direct în carcera îngustă din curte, unde am stat trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paştilor”, povesteşte Ciurunga în cartea sa „Memorii optimiste.
A fost închis acolo, cum însuși povestește, „trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paștilor”. Trebuie știut că hrana i se compunea, în condițiile noi, dintr-un sfert de pâine pe zi și-o cană de apă. Atât. Iar de dormit, n-o putea face decât sprijinindu-se cu spinarea pe unul dintre pereții carcerii sau ghemuindu-se ca un câine pe glodul de pe jos, fiindcă noua locuință era prea nespațioasă.” scrie napocanews
Mărturisirea sa a fost un act de curaj și credință, dar a avut consecințe tragice. A fost izolat într-o celulă mică timp de trei zile, fără hrană adecvată sau condiții de odihnă, ca pedeapsă pentru îndrăzneala de a împărtăși vestea Învierii.
Povestea lui Ciurunga este una dintre multele tragedii umane care au avut loc în timpul regimului comunist, dar și o ilustrare a rezistenței și a curajului oamenilor în fața represiunii și a nedreptății.