Paștele anului 1952, în lagărul Mustaţa de la Canal „Domnule sergent, În timpul schimbului meu a înviat Hristos!”

Povestea închisorilor politice din perioada comunistă este plină de durere și sacrificiu, iar relatarea evenimentului de Paștele anului 1952 din lagărul Mustaţa de la Canalul Dunăre – Marea Neagră demonstrează cum credința și curajul pot fi puse la încercare în cele mai grele împrejurări.

Sub crivățul iernii sau arșiță verii, deținuții politici munceau istovitor din zori și până seara, când erau aduși la bărcile lagărului, unde primeau o mâncare proastă și puțină, iar apoi se odihnea pe paturile suprapuse de scânduri.

Andrei Ciurunga, un deținut politic, a avut curajul să își exprime credința în Învierea Domnului chiar și în condițiile severe ale închisorii. În timpul nopții de Paște, când majoritatea deținuților se odihneau sau se luptau cu durerea muncii forțate, el a așteptat cu nerăbdare sunetul clopotelor Învierii. Când acesta s-a produs, în ciuda riscurilor, Ciurunga a considerat că este datoria sa să împărtășească vestea Învierii.

Mihai Rădulescu povestește că, pe timpul nopții, o parte din deținuți asigurau paza perimetrului. “Andrei Ciurunga, poetul, era planton într-o noapte. Singur alesese să stea treaz de la 11 noaptea la 1 dinspre zi: râvnea cu mare arșiță sufletească să audă clopotele Învierii sunand și răsunând zglobiu dinspre mica biserică din Valea Neagră. Când aceasta se împlini, se socoti vrednica slugă a Domnului său Hristos, fecioara înțeleaptă care-L primise pe mire după cuviință. Îl rugaseră și câțiva dintre prieteni să-i trezească pentru a ciocni cate un ou nevopsit, primit în pachet de acasă și a-și face urările cuvenite și îmbucurătoare.

Mai trecu ce mai trecu și se pomeniră că intră caraliul în dormitorul coloniei unde-și ispășeau condamnările. Proaspeții deșteptați se adânciră sub pături și se puseră pe un sforăit vârtos. Datoria celui de planton era să cuvânteze: „Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca X. În timpul schimbului meu nu s-a întâmplat nimic. Raportează deținutul Cutare”.

Andrei Ciurunga era prea cutremurat de evenimentul cosmic ce tocmai avusese loc. „Domnule sergent, sunt plantonul schimbul doi, în baraca E4. În timpul schimbului meu a înviat Hristos!” M-a băgat direct în carcera îngustă din curte, unde am stat trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paştilor”, povesteşte Ciurunga în cartea sa „Memorii optimiste.

A fost închis acolo, cum însuși povestește, „trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paștilor”. Trebuie știut că hrana i se compunea, în condițiile noi, dintr-un sfert de pâine pe zi și-o cană de apă. Atât. Iar de dormit, n-o putea face decât sprijinindu-se cu spinarea pe unul dintre pereții carcerii sau ghemuindu-se ca un câine pe glodul de pe jos, fiindcă noua locuință era prea nespațioasă.” scrie napocanews

Mărturisirea sa a fost un act de curaj și credință, dar a avut consecințe tragice. A fost izolat într-o celulă mică timp de trei zile, fără hrană adecvată sau condiții de odihnă, ca pedeapsă pentru îndrăzneala de a împărtăși vestea Învierii.

Povestea lui Ciurunga este una dintre multele tragedii umane care au avut loc în timpul regimului comunist, dar și o ilustrare a rezistenței și a curajului oamenilor în fața represiunii și a nedreptății.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult